Sprijiniți Grădinița noastră completând formularul 2%!
Ca și în anii trecuți, puteți susține proiectele noastre prin intermediul campaniei 2%, ce se desfăşoară până pe 15 martie 2019.
Fiecare salariat şi pensionar, care plăteşte impozit la stat poate să direcţioneze 2% din acest impozit prin completarea unui simplu formular – declaraţia de venit.
Conform Codul Fiscal, impozitul pe salariu sau pensie v-a fost deja reţinut în fiecare lună din anul 2018. În cazul în care optaţi pentru ca aceşti bani să rămână în comunitate, noi vă propunem să sprijiniţi proiectele grădiniței noastre, altfel vor merge către bugetul central şi se pot pierde. Decizia vă aparţine în totalitate.
Tot ce trebuie să faceţi este să completaţi formularul oficial: https://drive.google.com/open?id=1icQu1pWuwHuIUOtSVCrcFDNlw7OlJgMG(dacă aţi avut în 2018, venituri numai din salariu sau din pensia brută peste 1050 lei).
Declaraţia 230 o puteți găsi și la secretariatul unității noastre începând de luni, 28 ianuarie 2019.
Datele noastre de identificare sunt deja completate. Fondurile pe care le veți direcționa spre noi, vor intra în contul Asociației „Cu Inima Deschisă” din Onești, fondatorul nostru.
Suma corespunzătoare celor 2% din impozit va fi completată de către organele fiscale.
Formularul completat îl puteţi depune personal sau îl puteţi trimite prin poştă, prin scrisoare recomandată, la Direcţia Finanţelor Publice din localitatea de domiciliu, până la 15 martie 2019.
Pentru detalii suplimentare, persoana de contact este Prof. Sr. Maria Tifan (tel. 0234/312625 sau 0769/998016) sau prin e-mail: gradinitasfpaul@yahoo.com.
Vă mulțumim pentru darul dvs!